Europäischer Gerichtshof (EuGH, Curtea de Justiție a Uniunii Europene) a precizat cerințele dreptului Uniunii aplicabile normelor naționale privind prescripția în cazul fraudelor grave în materie de TVA și sancțiunilor prevăzute pentru înțelegerile din domeniul criminalității organizate (EuGH, hotărârea din 15 octombrie 2026 – C‑321/25). Potrivit acestei hotărâri, un termen absolut de prescripție de 15 ani este compatibil cu art. 325 AEUV (Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) și cu Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, cu condiția ca, în statul membru în cauză, acesta să nu genereze un risc sistemic ca fraudele grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene să rămână nepedepsite.
Procedură penală privind presupuse infracțiuni fiscale
Procedura principală privește cinci persoane trimise în judecată. Acestora li se impută că au condus sau că au participat la o asociație infracțională organizată având drept scop săvârșirea unor infracțiuni fiscale. Patru dintre persoane ar fi săvârșit, în plus, diferite fraude în materie de TVA.
Toți inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție. EuGH nu trebuia să stabilească dacă acuzațiile formulate sunt întemeiate. Hotărârea sa a avut ca obiect exclusiv interpretarea dispozițiilor relevante ale dreptului Uniunii și cerințele care decurg din acestea pentru dreptul național.
Întinderea acuzațiilor formulate
Doi inculpați sunt acuzați că au condus un grup infracțional organizat, orientat spre obținerea de profit. Pentru această faptă, dreptul bulgar prevede o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la 15 ani. Alți trei inculpați sunt acuzați că au participat la același grup; pentru această faptă, dreptul penal bulgar prevede pedeapsa cu închisoarea de la trei la zece ani.
Potrivit hotărârii, acuzațiile suplimentare privind frauda în materie de TVA se referă la sume echivalente cu aproximativ:
-
633.525 de euro în cazul unei persoane trimise în judecată.
-
1.130.568 de euro în cazul unei alte persoane trimise în judecată.
-
1.022.583 de euro în cazul unei a treia persoane trimise în judecată.
-
1.244.274 de euro în cazul unei a patra persoane trimise în judecată.
Potrivit dreptului bulgar, respectivele infracțiuni fiscale pot fi sancționate cu pedeapsa închisorii de la trei la opt ani, precum și cu confiscarea totală sau parțială a patrimoniului. Cu toate acestea, pedeapsa maximă cu închisoarea care poate fi aplicată pentru ansamblul acestor fapte nu poate depăși opt ani.
Schimbarea repetată a completului de judecată
După primirea rechizitoriului, cauza a fost repartizată inițial unui complet alcătuit dintr-un judecător și doi asesori populari. Între 2015 și 2021, acesta a desfășurat în total 48 de termene de judecată. După numirea judecătorului în funcția de procuror european delegat, procedura a trebuit reluată de la început în fața unui complet nou constituit.
Între 2022 și 2025 au avut loc alte 18 termene de judecată, fără să fie efectuate acte efective de administrare a probelor. După pensionarea celui de al doilea judecător, cauza a fost repartizată din nou unui alt judecător și altor doi asesori populari.
Instanța bulgară a considerat că finalizarea procedurii penale în trei grade de jurisdicție înainte de expirarea termenelor absolute de prescripție nu mai era posibilă în mod obiectiv. Prin urmare, aceasta a sesizat EuGH pentru a clarifica compatibilitatea normelor bulgare cu dreptul Uniunii.
Prescripția absolută potrivit dreptului bulgar
Calcularea în funcție de pedeapsa maximă prevăzută
Potrivit dreptului penal bulgar aplicabil, termenul general de prescripție este stabilit în funcție de cuantumul pedepsei prevăzute pentru fapta respectivă. Acest termen poate fi întrerupt sau suspendat. În plus, există un termen absolut de prescripție, egal cu o dată și jumătate termenul general, care nu poate fi nici întrerupt, nici suspendat.
Dacă până la expirarea termenului absolut nu a fost pronunțată o condamnare definitivă, răspunderea penală este definitiv prescrisă. Pentru infracțiunile în materie de TVA și participarea la un grup infracțional organizat vizate în prezenta cauză, termenul absolut de prescripție este de 15 ani.
În schimb, pentru presupusa conducere a grupului se aplică, având în vedere pedeapsa mai mare prevăzută de lege, un termen absolut de 22 de ani și șase luni. Potrivit aprecierii instanței de trimitere, această perioadă este suficientă pentru finalizarea procedurii, inclusiv a eventualelor căi de atac.
Îndoielile instanței naționale
Instanța națională avea îndoieli că o normă privind prescripția este conformă cu dreptul Uniunii atunci când se raportează exclusiv la pedeapsa maximă prevăzută de lege. Complexitatea factuală și juridică a unei proceduri, precum și evenimentele neprevăzute care impun reluarea sa integrală nu ar fi luate în considerare.
Din perspectiva instanței bulgare, acest lucru ar putea genera o problemă structurală în special în cazul procedurilor complexe: cu cât faptele care trebuie elucidate sunt mai ample și mai dificile, cu atât este mai mare riscul să nu mai poată fi pronunțată o hotărâre definitivă înainte de împlinirea prescripției absolute.
Cerințele care decurg din art. 325 AEUV și Convenția PIF
Art. 325 alin. (1) AEUV obligă statele membre să combată frauda și orice alte activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive și efective. În cazurile de fraudă gravă trebuie prevăzute sancțiuni penale efective și disuasive.
Art. 2 alin. (1) din Convenția PIF (Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene) impune, de asemenea, sancțiuni penale efective, proporționale și disuasive. În cazul fraudelor grave, acestea trebuie să includă în orice situație pedepse privative de libertate care pot permite extrădarea.
Aplicabilitatea în privința acuzațiilor care fac obiectul procedurii
Presupusele fapte ar fi fost săvârșite în anii 2011 și 2012. Prin urmare, Convenția PIF era aplicabilă ratione temporis.
Prejudiciul total în materie de TVA aflat în discuție depășește patru milioane de euro. Dacă acuzațiile s-ar confirma, faptele respective ar trebui calificate drept fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
Această apreciere nu privește doar fraudele consumate. Art. 325 alin. (1) AEUV și Convenția PIF includ și tentativa. EuGH a precizat, de asemenea, că constituirea unei asociații în scopul săvârșirii unor infracțiuni în materie de TVA poate fi calificată, în principiu, drept fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.
Termenul de 15 ani nu constituie în sine o încălcare
Marja de apreciere a statelor membre
La data presupuselor fapte, legiuitorul Uniunii nu armonizase încă prescripția infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. O armonizare parțială a intervenit abia ulterior, prin Directiva PIF, care nu era aplicabilă ratione temporis procedurii principale.
Prin urmare, configurarea normelor privind prescripția intra, în principiu, în competența statelor membre. Totuși, în exercitarea acestei marje de apreciere, acestea trebuie să respecte art. 325 AEUV și Convenția PIF. Dispozițiile naționale trebuie să permită sancționarea efectivă a fraudelor grave.
Dreptul Uniunii nu impune ca urmărirea penală să poată continua fără nicio limită temporală. Dimpotrivă, o limită absolută de prescripție servește securității juridice, întrucât cazurile repetate de întrerupere sau suspendare nu pot amâna pe termen nedeterminat împlinirea prescripției.
Determinant este riscul sistemic de impunitate
Un termen absolut de prescripție trebuie să fie suficient de lung pentru ca protecția intereselor financiare ale Uniunii să nu devină practic imposibilă sau excesiv de dificilă. În cadrul acestei aprecieri trebuie luate în considerare întregul sistem național de prescripție și complexitatea procedurilor penale necesare.
EuGH a considerat că un termen de 15 ani reprezintă, în principiu, o perioadă adecvată în care organele bulgare de urmărire penală pot finaliza procedurile privind fraudele grave, inclusiv examinarea lor în trei grade de jurisdicție. Instanța națională nu prezentase suficiente împrejurări din care să se poată deduce că, în Bulgaria, hotărârile definitive în cazul unor asemenea infracțiuni nu ar putea fi obținute în mod sistematic în acest termen.
Potrivit hotărârii, schimbările punctuale în componența unui complet de judecată nu sunt suficiente pentru a demonstra existența unui risc sistemic de impunitate. Prin urmare, nu este determinant dacă, într-o anumită procedură, urmărirea penală ar putea eșua din cauza prescripției. Elementul decisiv este dacă reglementarea națională împiedică structural urmărirea efectivă a fraudelor grave.
Art. 325 AEUV și art. 2 alin. (1) din Convenția PIF nu se opun, așadar, împlinirii prescripției absolute după 15 ani, dacă în această perioadă nu a fost pronunțată o condamnare definitivă, iar termenul nu generează în statul membru în cauză un risc sistemic de impunitate. Acest lucru este valabil și atunci când cauzele de întrerupere și suspendare sau evenimentele neprevăzute nu influențează curgerea termenului absolut.
Pedeapsă mai mare pentru înțelegerile din domeniul criminalității organizate
A doua parte a hotărârii privește art. 3 alin. (1) lit. (b) din Rahmenbeschluss 2008/841/JI (Decizia-cadru 2008/841/JAI privind lupta împotriva criminalității organizate). Instanța bulgară a dorit să afle dacă pedeapsa cu închisoarea pentru înțelegerea în vederea săvârșirii unei infracțiuni poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea a cărei săvârșire face obiectul înțelegerii.
Limitele de pedeapsă prevăzute de decizia-cadru
Art. 2 lit. (b) din decizia-cadru vizează acordul dintre mai multe persoane de a desfășura o activitate care, dacă ar fi realizată, ar constitui una dintre infracțiunile menționate la art. 1. Participarea la executarea propriu-zisă a faptei nu este necesară.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. (b), acest comportament trebuie să fie pasibil fie de aceeași pedeapsă maximă precum infracțiunea preconizată, fie de o pedeapsă maximă cu închisoarea al cărei nivel se situează cel puțin între doi și cinci ani. Diferitele versiuni lingvistice ale deciziei-cadru prezintă diferențe de formulare. Prin urmare, EuGH a interpretat dispoziția în funcție de contextul său și de obiectivul urmărit.
Armonizarea minimă nu limitează pedepsele naționale mai mari
Decizia-cadru se întemeiază pe o competență conferită de dreptul Uniunii pentru armonizarea minimă a sancțiunilor penale. Dispozițiile sale stabilesc, așadar, cerințe minime. Acestea nu împiedică statele membre să prevadă pentru comportamentele vizate o pedeapsă maximă cu închisoarea mai mare de cinci ani.
De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. (b) nu impune ca pedeapsa pentru înțelegere să fie limitată la pedeapsa maximă prevăzută pentru infracțiunea preconizată. Decizia-cadru ia ea însăși în considerare posibilitatea ca infracțiunea planificată să fie pasibilă de o pedeapsă maximă de patru ani, în timp ce participarea la înțelegere este sancționată cu o pedeapsă maximă mai mare.
EuGH și-a motivat concluzia prin pericolul deosebit reprezentat de structurile infracționale organizate, dificultatea descoperirii acestora și consecințele grave ale activității lor. Prin urmare, o dispoziție națională poate prevedea atât o pedeapsă maximă mai mare de cinci ani, cât și o pedeapsă maximă mai mare decât cea aplicabilă infracțiunii preconizate.
Proporționalitatea rămâne obligatorie
În pofida acestei marje de apreciere, statele membre trebuie să respecte principiul proporționalității pedepselor, consacrat la art. 49 alin. (3) din Charta der Grundrechte der Europäischen Union (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene). Severitatea sancțiunii trebuie să corespundă gravității faptei, să aibă un efect realmente disuasiv și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea scopului legitim al pedepsei.
Potrivit aprecierii EuGH, limitele de pedeapsă relevante în procedura principală, de la cinci la 15 ani pentru conducerea și de la trei la zece ani pentru participarea la un grup infracțional organizat, nu depășesc, ca atare, limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru combaterea criminalității organizate.
Importanța pentru procedurile penale fiscale cu dimensiune europeană
Hotărârea face o distincție clară între întârzierile individuale ale procedurii și deficiențele structurale ale unui regim național de prescripție. Un termen absolut de 15 ani nu încalcă dreptul Uniunii pentru simplul motiv că este posibil ca o anumită procedură complexă să nu poată fi finalizată definitiv înainte de expirarea acestuia. O asemenea reglementare ar fi incompatibilă cu dreptul Uniunii numai dacă ar pune în pericol, în mod sistematic, sancționarea efectivă a fraudelor grave care aduc atingere finanțelor Uniunii.
Totodată, hotărârea confirmă marja de apreciere a statelor membre în privința sancțiunilor împotriva criminalității organizate. Pedepsele maxime pot depăși cinci ani și pot fi mai mari decât pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea planificată, cu condiția respectării, în special, a principiului proporționalității. Întreprinderile, investitorii și persoanele fizice care se confruntă, în contextul unor situații transfrontaliere, cu probleme privind TVA-ul sau protejarea intereselor financiare ale Uniunii pot beneficia din partea MTR Legal de consultanță juridică în domeniul dreptului fiscal.
