# CJUE privind răspunderea statului pentru încălcarea timpului de lucru > CJUE clarifică în ce condiții depășirea duratei maxime săptămânale de lucru poate da dreptul la repararea prejudiciului moral. Source: https://www.mtrlegal.com/ro/cjue-raspunderea-statului-incalcarea-timpului-de-lucru/ · Language: ro · Updated: 2026-10-27 --- ## CJUE precizează răspunderea statului pentru încălcarea normelor privind timpul de lucru Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a precizat condițiile prevăzute de dreptul Uniunii pentru repararea prejudiciilor morale cauzate de înregistrarea eronată a perioadelor de permanență ([CJUE, hotărârea din 8 octombrie 2026](https://eur-lex.europa.eu/./legal-content/AUTO/?uri=CELEX:62024CJ0808) – C-808/24, ECLI:EU:C:2026:836). Deși art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE definește noțiunea de timp de lucru, acesta nu conferă, prin el însuși, particularilor drepturi a căror încălcare ar putea fundamenta o cerere de despăgubire întemeiată pe dreptul Uniunii împotriva unui stat membru. Situația este diferită în cazul art. 6 lit. b din directivă: limita maximă a duratei medii săptămânale de lucru prevăzută de această dispoziție conferă lucrătorilor un drept individual minim. La originea hotărârii s-a aflat o cerere de decizie preliminară formulată de Okresný súd Lučenec, o instanță națională din Slovacia. ## Litigiu privind serviciul de permanență al pompierilor ### Normele privind timpul de lucru în serviciile de pompieri și de salvare Reclamantul este funcționar public în cadrul serviciului de pompieri și de salvare al unei municipalități slovace. Acesta a contestat faptul că, potrivit dreptului slovac, perioadele de permanență petrecute la locul de muncă nu au fost luate în considerare integral ca timp de lucru. Potrivit dispozițiilor slovace relevante, timpul de lucru al unui membru al serviciului de pompieri și de salvare cuprinde perioada în care acesta își exercită atribuțiile și se află la dispoziția unității. În cazul unei repartizări inegale a timpului de lucru, durata serviciului într-o singură zi de lucru nu poate depăși, în principiu, 18 ore. Serviciul și perioada de permanență imediat următoare, efectuată la locul de serviciu, nu pot depăși împreună 24 de ore pentru fiecare zi de serviciu. Pentru serviciul de permanență la locul de serviciu este prevăzută o remunerație separată. Dacă, în timpul acestei perioade de permanență, se prestează efectiv activitate, pentru intervalul respectiv nu există dreptul la indemnizația de permanență; activitatea este tratată în schimb drept muncă suplimentară. ### Prejudiciul moral invocat Reclamantul a susținut că serviciul său de permanență efectuat la locul de muncă nu a fost tratat drept timp de lucru, contrar art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88. În același timp, acest lucru ar fi condus la depășirea [duratei medii maxime săptămânale de lucru](https://www.mtrlegal.com/wiki/hoechstarbeitszeit/) prevăzute la art. 6 lit. b din directivă. Prin acțiunea sa, acesta a solicitat repararea unui prejudiciu moral. El a invocat afectarea vieții sale private și de familie, a dreptului său la perioade suficiente de odihnă după serviciu, precum și a dreptului său la securitate și sănătate la locul de muncă. În schimb, nu a solicitat remunerarea orelor de permanență care nu au fost înregistrate drept timp de lucru. ## Desfășurarea anterioară a procedurii în fața instanțelor slovace ### Condamnarea Republicii Slovace în primă instanță Judecătoria Lučenec a constatat, prin hotărârea din 20 decembrie 2023, că dreptul slovac permite neluarea în considerare a serviciului de permanență al unui pompier. Acest lucru ar fi valabil atât pentru permanența la locul de muncă, cât și pentru permanența la domiciliu și nu ar fi conform cu art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88, astfel cum a fost interpretat de CJUE. În opinia instanței, încadrarea eronată a serviciului de permanență nu era însă suficientă, prin ea însăși, pentru a fundamenta un drept la despăgubire. Era necesară, în plus, depășirea duratei maxime săptămânale de lucru prevăzute la art. 6 lit. b din directivă. Instanța a considerat că timpul de lucru al reclamantului, inclusiv perioadele de permanență, depășise cu 28 de zile numărul admisibil de zile lucrătoare în perioada de referință relevantă de șase luni. Instanța a apreciat că aceasta constituia o încălcare a art. 6 lit. b din directivă, care trebuia să fi avut în mod obiectiv un impact asupra vieții private și de familie a reclamantului. La stabilirea despăgubirii, instanța a luat în considerare: - amploarea depășirii constatate a limitei timpului de lucru; - de asemenea, pierderea perspectivei ca reglementarea națională să poată fi modificată, în pofida jurisprudenței deja existente a CJUE. Pe această bază, instanța a obligat Republica Slovacă la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul moral reținut. ### Desființarea hotărârii pronunțate în primă instanță Ministerul slovac de Interne a declarat apel împotriva hotărârii. Tribunalul Regional Banská Bystrica a desființat hotărârea la 30 mai 2024 și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei. În opinia Tribunalului Regional, prima instanță se pronunțase dincolo de limitele cererii de chemare în judecată. Reclamantul nu invocase nici un drept rezultat din pierderea perspectivei modificării reglementării naționale, nici un drept la despăgubire pentru orele concrete lucrate peste limita prevăzută la art. 6 lit. b din directivă. Dimpotrivă, acesta își întemeiase prejudiciul moral în special pe neîncadrarea perioadelor de permanență drept timp de lucru. Tribunalul Regional a considerat, de asemenea, că un drept la despăgubire putea rezulta deja din incompatibilitatea dreptului național cu art. 2 pct. 1 din directivă. În această privință, nu a considerat necesară constatarea suplimentară a încălcării art. 6 lit. b. ## Întrebările instanței slovace adresate CJUE Judecătoria Lučenec, sesizată din nou cu soluționarea cauzei, a avut îndoieli cu privire la această apreciere. În opinia sa, art. 2 pct. 1 din directivă conține numai o definiție. În schimb, interdicția expresă de a depăși durata medie maximă săptămânală de lucru rezultă din art. 6 lit. b. Prin urmare, instanța a urmărit să afle, în esență: - Poate neluarea în considerare, cu încălcarea dreptului Uniunii, a serviciului de permanență drept timp de lucru să fundamenteze, prin ea însăși, un drept la despăgubire întemeiat pe dreptul Uniunii împotriva statului membru? - În cazul unui răspuns afirmativ, despăgubirea trebuie stabilită în funcție de numărul orelor de permanență neluate în considerare sau de durata situației nelegale? - Dacă art. 2 pct. 1 nu fundamentează singur un drept la despăgubire, ce criterii sunt aplicabile în cazul încălcării duratei maxime săptămânale de lucru prevăzute la art. 6 lit. b? ## Condițiile răspunderii statului în temeiul dreptului Uniunii ### Trei condiții cumulative CJUE a precizat mai întâi că răspunderea statelor membre pentru prejudiciile cauzate prin încălcări ale dreptului Uniunii care le sunt imputabile face parte din sistemul tratatelor Uniunii. Acest lucru este valabil indiferent de organul statului membru care a cauzat încălcarea printr-o acțiune sau o omisiune. Inclusiv o încălcare săvârșită de legiuitorul național poate angaja o astfel de răspundere. Un drept la despăgubire întemeiat pe dreptul Uniunii presupune îndeplinirea a trei condiții: - Norma de drept al Uniunii încălcată trebuie să aibă ca obiect conferirea de drepturi particularilor. - Încălcarea acestei norme trebuie să fie suficient de gravă. - Trebuie să existe o legătură directă de cauzalitate între încălcare și prejudiciul produs. Aceste condiții sunt necesare și suficiente pentru un drept la despăgubire întemeiat direct pe dreptul Uniunii. Cu toate acestea, dreptul național poate prevedea răspunderea statului membru în condiții mai puțin restrictive. ### Principiile echivalenței și efectivității Dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii prevăzute de dreptul Uniunii, valorificarea dreptului la despăgubire este reglementată, în principiu, de dreptul național al răspunderii. În acest sens trebuie respectate două limite. Potrivit principiului echivalenței, condițiile nu pot fi mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate exclusiv pe dreptul național. Potrivit principiului efectivității, normele naționale nu pot face practic imposibilă sau excesiv de dificilă obținerea unei despăgubiri. ## Art. 2 pct. 1 din directivă nu fundamentează singur un drept la despăgubire ### Semnificația noțiunii de timp de lucru Art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88 definește drept timp de lucru orice perioadă în care lucrătorul muncește, se află la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau atribuțiile, în conformitate cu legislațiile și practicile naționale. Potrivit art. 2 pct. 2, perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de lucru. Timpul de lucru și perioada de repaus sunt noțiuni autonome ale dreptului Uniunii. Acestea trebuie interpretate pe baza unor caracteristici obiective, ținându-se seama totodată de contextul normativ și de obiectivul directivei. Acest obiectiv constă în stabilirea unor cerințe minime menite să îmbunătățească condițiile de viață și de muncă ale lucrătorilor. Nu se poate deroga de la art. 2 din directivă. Definiția timpului de lucru constituie un temei esențial pentru aplicarea celorlalte dispoziții ale directivei. Prin urmare, normele naționale trebuie să fie compatibile cu această definiție. ### Definiție care nu conferă drepturi proprii Potrivit hotărârii, din această funcție fundamentală nu rezultă însă că art. 2 pct. 1 conferă el însuși drepturi individuale. Dispoziția stabilește numai ce trebuie înțeles prin timp de lucru în sensul directivei. Ca atare, aceasta nu instituie obligații pozitive sau negative pentru particulari, statele membre ori instituțiile Uniunii. În cazul unei încălcări izolate a art. 2 pct. 1, lipsește astfel chiar prima condiție a răspunderii statului în temeiul dreptului Uniunii. Încadrarea eronată a serviciului de permanență nu poate fundamenta, prin ea însăși, un drept la despăgubire împotriva statului membru în cauză care să decurgă direct din dreptul Uniunii. Acest lucru nu afectează posibilitatea ca dreptul național respectiv să permită angajarea răspunderii în condiții mai puțin restrictive. Instanța de trimitere trebuie să aprecieze dacă dreptul slovac prevede o asemenea posibilitate. Întrucât CJUE a răspuns negativ la prima întrebare, nu a mai fost necesar să răspundă la cea de a doua întrebare, care depindea de aceasta. ## Art. 6 lit. b conferă lucrătorilor drepturi proprii ### Protecția asigurată prin durata maximă săptămânală de lucru Art. 6 lit. b din directivă obligă statele membre să limiteze timpul mediu de lucru pentru fiecare perioadă de șapte zile, inclusiv orele suplimentare, la cel mult 48 de ore. Potrivit jurisprudenței CJUE, această normă este o dispoziție a dreptului social al Uniunii care conferă drepturi particularilor. Limita maximă trebuie să fie acordată fiecărui lucrător ca drept minim. Prin urmare, lucrătorii pot invoca direct art. 6 lit. b în fața instanțelor naționale. În măsura în care reclamantul își întemeiază acțiunea nu numai pe încadrarea eronată a perioadei de permanență, ci și pe depășirea duratei maxime săptămânale de lucru, prima condiție a răspunderii statului ar fi îndeplinită. Instanța slovacă trebuie să stabilească dacă cererea sa trebuie înțeleasă în acest sens. ### Încălcare suficient de gravă În ceea ce privește a doua condiție a răspunderii, trebuie să se stabilească dacă statul membru a depășit în mod vădit și grav limitele puterii sale de apreciere. Cu cât marja de apreciere rămasă este mai redusă, cu atât este mai probabil ca simpla încălcare a dreptului Uniunii să poată constitui o încălcare suficient de gravă. În cadrul acestei aprecieri sunt relevante în special următoarele împrejurări: - Trebuie luate în considerare claritatea și precizia dispoziției încălcate. - Este relevantă, de asemenea, marja de apreciere pe care norma o lasă autorităților competente. - Trebuie avute în vedere complexitatea situației de fapt, precum și eventualele dificultăți de interpretare și aplicare. - Nerespectarea vădită a jurisprudenței constante a CJUE indică, în orice caz, existența unei încălcări suficient de grave. Potrivit constatărilor cuprinse în cererea de decizie preliminară, serviciul de permanență al reclamantului nu a fost tratat drept timp de serviciu potrivit dreptului slovac în perioada 1 august 2020-30 iunie 2023. Timpul său de lucru ar fi depășit, într-o perioadă de referință de șase luni, limita medie maximă de 48 de ore pentru fiecare perioadă de șapte zile. În această perioadă, jurisprudența CJUE referitoare la noțiunea de timp de lucru și la pompieri era deja constantă. Potrivit acesteia, activitățile forțelor de intervenție ale unui serviciu public de pompieri intră, în principiu, în domeniul de aplicare al directivei. Art. 6 lit. b se opune, în principiu, depășirii duratei medii săptămânale de lucru de 48 de ore, inclusiv a serviciului de permanență. Instanța de trimitere trebuie să verifice dacă reglementarea slovacă sau aplicarea acesteia s-a întemeiat pe o ignorare vădită a acestei jurisprudențe. Dacă aceasta este situația, ar exista o încălcare suficient de gravă a dreptului Uniunii. ### Legătura directă cu prejudiciul Și verificarea celei de a treia condiții revine instanței naționale. Aceasta trebuie să stabilească dacă există o legătură directă de cauzalitate între depășirea limitei timpului de lucru și prejudiciul moral invocat. Potrivit hotărârii, o asemenea legătură nu poate fi dedusă numai din încadrarea eronată a serviciului de permanență în dreptul național. Dimpotrivă, relevant este dacă tocmai încălcarea duratei maxime săptămânale de lucru a cauzat un prejudiciu real și concret. ## Stabilirea cuantumului unui eventual prejudiciu moral ### Directiva nu impune o anumită formă de despăgubire Directiva 2003/88 nu conține o reglementare proprie privind despăgubirea lucrătorilor care au suferit un prejudiciu ca urmare a încălcării cerințelor minime prevăzute de aceasta. Prin urmare, directiva nu impune o anumită formă de reparare și nici nu acordă prioritate unui tip de despăgubire față de alte forme. Aspectele dacă un prejudiciu moral este reparat printr-o plată bănească și potrivit căror norme se stabilește cuantumul acesteia sunt reglementate, în principiu, de dreptul național. Acesta trebuie însă să respecte principiile echivalenței și efectivității. În plus, reparația trebuie să fie proporțională cu prejudiciul suferit efectiv și să asigure protecția efectivă a drepturilor garantate de dreptul Uniunii. ### Prejudiciul efectiv, nu durata situației juridice eronate CJUE a respins stabilirea cuantumului despăgubirii exclusiv în funcție de durata situației contrare dreptului Uniunii. Prin urmare, nu este determinantă perioada în care dreptul național a permis ca serviciul de permanență să nu fie luat în considerare drept timp de lucru. Determinant este, dimpotrivă, prejudiciul suferit efectiv și concret de persoana în cauză ca urmare a depășirii limitei timpului de lucru prevăzute la art. 6 lit. b. Între acest prejudiciu și încălcare trebuie să existe o legătură directă de cauzalitate. La stabilirea cuantumului poate fi luat în considerare, printre altele, numărul orelor lucrate peste limita maximă prevăzută de dreptul Uniunii. Acest lucru este valabil în special în măsura în care această sarcină suplimentară ar fi putut afecta viața privată și de familie a lucrătorului. CJUE nu a calificat însă numărul orelor de depășire drept singurul criteriu relevant sau drept un criteriu obligatoriu de calcul. ## Domeniul de aplicare al hotărârii în privința perioadelor de permanență Hotărârea face o distincție clară între definiția timpului de lucru și protecția materială a lucrătorilor care rezultă din aceasta. O reglementare națională poate încălca noțiunea de timp de lucru din dreptul Uniunii fără ca numai din această împrejurare să rezulte un drept la despăgubire întemeiat pe dreptul Uniunii. Pentru angajarea răspunderii statului este necesară, dimpotrivă, o dispoziție care să confere particularului un drept propriu. Art. 6 lit. b îndeplinește această condiție. Cu toate acestea, un drept la despăgubire presupune suplimentar o încălcare suficient de gravă, precum și un prejudiciu real cauzat direct de depășirea duratei medii săptămânale de lucru. Simpla durată a unei reglementări naționale eronate nu înlocuiește această verificare. ## Consultanță privind timpul de lucru și serviciul de permanență Delimitarea dintre timpul de lucru, serviciul de permanență și perioada de repaus poate avea o importanță considerabilă atât pentru organizarea timpului de lucru în cadrul întreprinderii, cât și pentru eventualele pretenții rezultate din depășirea limitelor legale. MTR Legal Rechtsanwälte oferă asistență angajatorilor și lucrătorilor în chestiuni de dreptul muncii, ținând seama de cadrul juridic național și de cel al Uniunii. Informații suplimentare sunt disponibile la [consultanță juridică în dreptul muncii](https://www.mtrlegal.com/rechtsberatung/arbeitsrecht/).